Întreprinderile mici și mijlocii reprezintă o componentă importantă în economia țării noastre. Service-urile auto, frizeriile, fermele de dimensiuni reduse, școlile de șoferi, toate acestea și multe altele sunt afaceri începute de oameni pasionați de un domeniu. Priceperea, experiența dintr-un domeniu sau altul și curajul le-a permis să își deschidă propriile afaceri. Să fii patron nu e însă ușor, presiunea e mare, responsabilitățile sunt multe, iar atingerea succesului depinde de sacrificiile depuse. De aceea, unii nu sunt dispuși să depună efortul necesar, în consecință activitățile lor nu vor prospera.
Învață din greșelile altora
E important să fii atent la ce se întâmplă în jurul tău și să înveți atât de la cei care au atins succesul, cât și de la cei care s-au împotmolit în proces. Astfel poți găsi exemple ce merită urmate, dar să descoperi și decizii pe care să le eviți. De aceea, este important să te te înconjori de oameni potriviți, cu viziune și curaj, persoane de la care ai ce învăța. Indiferent de domeniul în care ai deschis o mică afacere, există unele reguli generale care depășesc specificul unei zone sau alteia. O listă cu decizii ce te pot încurca ți-ar putea fi de folos, mai ales dacă îți dorești să-ți crești afacerea.
1. Frica de diversificare
Mulți care se axează pe un anumit serviciu sau o gamă restrânsă de produse și au, cel puțin la început, succes se tem să-și diversifice activitatea. Totuși, la un moment dat oamenii vor cere mai mult, iar tu trebuie să fii pregătit să le oferi. Încearcă, testează și extinde-te cât de mult îți permite sectorul.
2. Evitarea creditelor
Frica de credite este bine înrădăcinată în mentalitatea românului și este greu de îndepărtat. Unii preferă să își cheltuie tot capitalul doar pentru a evita un credit. Acest mod de gândire poate fi periculos pentru că pot apărea situații urgente în care să fie nevoie de suma respectivă, dar să nu o mai ai la dispoziție. Dacă trebuie să faci investiții mari, să schimbi unelte sau aparatură, un credit pentru imm de pe portofin.ro este soluția potrivită. Vei obține rapid și în condiții avantajoase suma de care ai nevoie pentru a-ți dezvolta afacerea. De asemenea, vei rămâne cu capital în firmă pe care îl poți folosi în situații de urgență. Este greșit să nu profiți de creditele pe care le poți obține în condiții avantajoase și care te pot ajuta să-ți dezvolți afacerea.
3. Evitarea parteneriatelor
O altă greșeală făcută de cei care nu reușesc să prospere în lumea afacerilor este evitarea parteneriatelor. Bineînțeles, nu înseamnă că trebuie să îți bazezi activitatea doar pe relațiile cu partenerii sau să începi o colaborare cu oricine. Un parteneriat poate fi benefic pentru ambele tabere atunci când este realizat corespunzător, construit pe încredere și informații concrete.
4. Ignorarea mediului online
Succesul unei afaceri depinde, într-o mare măsură, în zilele noastre, de prezența din mediul online. Mulți consideră suficient să aibă un site și o pagină de social media pe care însă să nu le optimizeze sau actualizeze. Pentru a evita o asemenea greșeală trebuie să ai o strategie bine pusă la punct legată de promovarea afacerii în mediul online.
Prin urmare, asigură-te că microîntreprinderea ta va evolua constant prin evitarea unor greșeli comune în orice domeniu de activitate!
Sursă foto: pexels.com
Mai multe articole
Ghidul Complet pentru Planificarea și Gestionarea Cheltuielilor Mari
Cum să îți gestionezi datoriile eficient: Soluția refinanțării online
Cum Să Obții O Rentabilitate Maximă Asigurându-ți Economiile